Deși este o carte dedicată copiilor, din punctul meu de vedere poate constitui o lectură relaxantă și plăcută chiar și pentru adulți. Drept dovadă stă și ecranizarea foarte reușită și adaptată tuturor vârstelor.

În centrul acțiunii îl avem pe Charlie, un băiețel ce provine dintr-o familie modestă. Cu toate acestea, în fiecare an, de ziua sa, întreaga familie făcea un efort pentru a-i putea cumpăra băiețelului o ciocolată.

Însă una dintre aniversări avea să fie diferită, deoarece fabrica de ciocolată a domnului Willy Wonka își deschidea porțile pentru cinci norocoși, care găseau un bilet auriu. Din fericire, Charlie s-a numărat printre acei norocoși, iar aventura s-a a început.

Fabrica de ciocolată era de fapt o adevărată lume de basm, cu râuri de ciocolată delicioasă și prietenoșii Umpa-Lumpa, care erau ajutoarele lui Willy Wonka. Pe parcursul călătoriei, fiecare copil învață câte o lecție, Willy Wonka învățându-i minte pe cei neascultători.

Spre final, Charlie are parte de o surpriză de proporții, el fiind cel ce a demonstrat că merită a avea parte de acel cadou neprețuit.

Personajele reprezintă de fapt defecte omenești, iar povestea are rol moralizator.
Finalul este parcă prea brusc, deși este unul fericit.

Leave a Reply