Tot împotriva Romantismului și a accentuării sentimentelor apare și Parnasianismul, care susținea ideea de ”artă pentru artă”, promovând o poezie cu versuri meșteșugite, inspirate.

De fapt, chiar și numele curentului denotă inspirația. Denumirea provine de la revista unde era initial publicate poeziile parnasiene, ”Parnasul contemporan”, care la rândul său a preluat numele muntelui Parnas, locul care în mitologia greacă era considerat ca fiind locuința muzelor.

Ca și trăsături caracteristice putem observa impersonalismul, natura obiectivata, respectarea normelor și tiparelor în ceea ce privește prozodia și se foloseau forme fixe de poezie. Natura era surprinsă în spații exotice , iar în centrul atenției erau metalele prețioase și nestematele.

Parnasianismul a apărut în Franța, deci nu e de mirare că majoritatea reprezentanților săi erau poeți Francezi:  Théophile Gautier, Théodore de Banville, Charles Leconte de Lisle, José-Maria de Hérédia; dar și de alte naționalități: Ruben Dario, Ștefan George, Austin Dobson.

În România, elemente ale Parnasianismului regăsim în operele scrise în etapa parnasiană a lui Ion Barbu.

Leave a Reply