După apariția Realismului a luat naștere o altă ramură a sa ce avea să poarte numele de Naturalism. La fel ca și Realismu, Naturalismul avea ca temă principală relatarea obiectivă a faptelor, axându-se pe aspectele vulgare ale naturii omenești. În plus, Naturaliștii considerau că viața morală este o prelungire a vieți biologice.

Dacă realiștii nu făceau altceva decât să descrie societatea în care trăiau, cu toate moravurile și obiceiurile ei, naturaliștii s-au axat mai mult pe latura vulgară, ducând aceste descrieri la extreme, ba chiar ridicularizând aspectele dure ale realității.

Ca și reprezentanți ăi avem pe Emile Zola, care a fost și principalul susținător, Guy de Maupassant, Theodore Dreiser și frații Goncourt.

În România, Naturalismul este prezent în proza lui Liviu Rebreanu, în operele lui Barbu Ștefănescu Delavrancea și Ioan Slavici. Însă cel ce a folosit cel mai mult estetica Naturalismului a fost I. L. Caragiale, în operele căruia putem recunoaște mai multe procedee naturaliste.

Leave a Reply